Vremea va deveni instabilă în toate regiunile de vineri de la ora 12.00 până sâmbătă la ora 18.00.

Astfel, vor fi averse cu caracter torenţial, însoţite de descărcări electrice şi izolat de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 25 l/mp şi izolat 70 l/mp.  De asemenea, vântul se va intensifica şi trecător va avea aspect de vijelie.

În prima parte a intervalului, spun meteorologii, regiunile cele mai afectate vor fi cele din nord-vestul, nordul şi centrul ţării, precum şi zona montană, apoi cele din jumătatea de est. Totodată, în cursul zilei de sâmbătă, vremea se va răci accentuat în întreaga ţară .